luni, 27 septembrie 2010

O pildă aflată la o bere

Beam o bere, singurel, singurel, când mi s-a alăturat un domn.
Mi-a servit, printre altele, următoarea pildă :
Un muritor de rând are o audienţă la Dumnezeu.
- Doamne, nu mai pot să-mi port crucea. Te rog schimbă-mi-o.
- Bine, du-te şi alege-ţi alta.
Zis şi facut. Se duce omul la depozitul de cruci. Probează ba una, ba alta. În sfârşit găseşte una potrivită şi se duce înapoi la Domnul.
- Mulţumesc Doamne, zice el.
La care Domnul îi răspunde :
- Ia întoarce-o. Vezi ce scrie pe ea ? Nu e numele tău ?
Aşa şi România. De 20 de ani probează cruci, dar tot la a sa va ajunge.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu