joi, 16 septembrie 2010

News alert

ÎN EXCLUSIVITATE
Vă prezentăm fotografia ultimei proprietăți imobiliare a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Acesta ne-a declarat în exclusivitate că investiția, deși extrem de costisitoare, este justificată de faptul că ar putea petrece următorii 15 ani în această reședință.

Soluție umanitară

Au existat mai multe relatări în presă privind dificultățile pe care domnul Sorin Ovidiu Vîntu le întâmpină când defechează, dificultăți datorate unei poliomielite care nu s-a mai vindecat de 40 de ani, dovada fiind că a refuzat un timp administrarea medicamentelor prescrise de medici.
Pentru a ușura soarta deținutului, propun responsabililor de confortul arestaților preventiv o soluție umanitară. În esență, aceasta constă într-o excepție de la regula după care în celule sunt închise doar persoane de același sex.
Astfel, de curând a fost încarcerată o doamnă care încercat prin toate mijloacele care-i stăteau la îndemână să ușureze suferințele soțului (mai multe informații aici). Deoarece soțul, din nefericire, nu mai e, nu ar fi un act lipsit de morală ca doamna în cauză să împartă arestul cu domnul Vîntu și să vegheze astfel la buna sa stare.

Bateria fără fir

Iată că tot mai mulți politicieni și patroni de presă înțeleg că educarea poporului, acuplarea sa la revoluția științifică, informatică și tehnică este miza cea mai mare a momentului actual.
Un exemplu este dr. Corneliu Vadim Tudor, atât patron de presă cât și politician de renume europarlamentaristic*. Publicația domniei sale, Tricolorul, găzduiește un articol de înaltă ținută științifică și morală**, care pornind de la învârteala câmpurilor magnetice ajunge la problema iernilor din Polonia. Este prezentată o viziune revoluționară prin care curentul electric furnizat de o baterie AA, care probabil că nu conține mercur, poate alimenta casa, mașina și contul proprietarului. Există și o anumită doză de fatalism, oarecum nepotrivită cu spiritul revoluționar al patronului ziarului, prezentă în următoarea frază : "Nu este un perpetum mobile, întrucît bateria are şi ea reacţiile sale chimice şi, la un moment dat, trebuie înlocuită. Dar e important că nu se introduce o altă formă de energie din exterior, ca pînă acum".

* îmi plac cuvintele lungi, chiar dacă ele nu există
** ținută înalt morală deoarece este unul dintre puținele articole științifice din presă care nu prezintă probleme de sexualitate sau cancan mediatic


PS Pentru cititorii Tricolorului și spectatorii OTV, mă simt obligat să apelez la autoritatea DEX 98 pentru a explica ce înseamnă ”acuplarea

 PPS Intervin cu oarecare întârziere pentru că, datorită unor calități intelectuale mai mult decât mediocre, am realizat abia acum unde bate articolul : opoziția între Gulfstream și Southstream, în care pricină Băsescu pare să nu facă un pact cu Medvedev favorizând proiectul Nabucco.

Personalități românești în pictura universală (I)

Mai mulți cititori au reproșat caracterul mai mult politic al acestui blog și renunțarea la valorile spirituale și artistice, atât de necesare unei dezvoltări armonioase a ființei umane.
Însușindu-mi critica, dar și menținând caracterul militant al blogului, mi-am propus să prezint imagini cu personalitățile românești reprezentate în arta mondială.
Iar pentru a da Cezarului ce este al Cezarului, voi începe cu președintele României, domnul Traian Băsescu.
Las vizitatorilor plăcerea de a descoperi autorii picturilor și numele tablourilor.

Bun simț și respect

Înțelegând că președintele României nu poate fi decât deranjat de prezența unor persoane îndoielnice, grupurile parlamentare ale PNL au ales să nu fie de față pe 21 septembrie, cu ocazia prezentării către Parlament a mesajului prezidențial, ca de altfel de foarte multe alte dăți când a fost vorba de votul unor legi importante.
Nu putem aprecia desele absențe de la vot ale PNL decât ca un gest de curtoazie față de alegători : sunt rare circumscripțiile în care aleșii acestui partid au câștigat primul loc în alegeri. De aceea, ei nu pot avea o părere proprie în Parlament pentru că ar contrazice voința votanților candidatului aflat pe primul loc.
Mai sugerez PNL-ului un nou slogan electoral : ”Să fim absenți, fiind astfel mai prezenți”.
Imaginea următoare prezintă o întâlnire obișnuită de lucru a parlamentarilor PNL.