miercuri, 29 septembrie 2010

Rapsodii de toamnă

A venit şi toamna. La TV e o feerie de roşu şi galben. Mai puţin portocaliu.

PSD ne ţine în şah cu impozitarea progresivă

După ce am citit asta, mi-am imaginat şahul jucat de PSD cu populaţia :

Partidele de opoziţie discută intens soluţia la problema pensiilor

Iată o imagine surprinsă la o întâlnire informală a liderilor Opoziţiei.


Acum, serios vorbind, problema este asta :

Lucrurile se limpezesc la Steaua

Steaua, sub conducerea luminată a domnului Gigi, va avea în curând un mare antrenor. Dovada ? Coada la angajare !

Circumscrierea culturală la români

Am citit azi pe un forum un comentariu excelent. Îmi pare rău că nu l-am regăsit ca să-l pot prezenta în facsimil.
Voi încerca să-l reproduc, cu scuze pentru autorul al cărui nume sau nick nu l-am reţinut.

La vârsta preşcolară, românul învaţă : "Căţeluş cu părul creţ/Fură raţa din coteţ/Şi se jură că nu fură...".
Apoi, se trece la Mioriţa, care ne învaţă cum doi români îl omoară pe al treilea, acela care este mai performant în domeniul lor de activitate.
În fine, ajungându-se şi la Luceafărul, aflăm cum o fecioară romantică renunţă la idealistul capabil de sacrificiul suprem pentru ea în favoarea unui şmecheraş de curte.