D'aia n-are țara sculere-matrițere, că se facură postace

Mi-am permis să copiez un material de aici :

Cei care şi-au făcut griji în legătură cu viitorul presei româneşti ar face mai bine să ia loc, să numere până la cinci şi să inspire adânc: ea este şi va fi pe mâini bune. Anul acesta, la examenul de admitere la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, s-a intrat cu sfântul 5, aşa încât am putea spune că doar cine n-a vrut nu s-a făcut student. Subiectele au fost uşurele şi, cu siguranţă, ar fi constituit o încântare pentru orice june având în sânge microbul scrisului. Doar că, aşa cum putem afla de pe blogul unui distins profesor la această facultate, domnul George Hari Popescu, nici acum perlele nu au lipsit, ba am putea spune că a fost o veritabilă explozie de perle, care a făcut din examenul de admitere un spectacol de o strălucire orbitoare. Cum au existat vreo 800 de candidaţi, care au ocupat, în total, vreo 400 de locuri (zi, taxă, ID), mă întreb pe câţi dintre autorii acestor perle îi vom regăsi, peste ani, în presa scrisă, la televizor, la radio sau în mediul online. Până atunci însă, să ne delectăm cu mostrele de imaginaţie şi expresivitate ale junilor aspiranţi la batistă şi microfon.
Mi-a atras atenţia faptul că proaspeţii bacalaureaţi constituie, într-adevăr, o generaţie de vitezişti. Şi la examen, ei tot cu gândul la gonetă erau. I-auziţi: “Nerăbdarea îmi făcea inima să zburde cu sute de km de oră”, zice o domniţă, iar alta completează: “Totul a decurs cu o viteză invidiată de un ghepard înfometat”. Va daţi seama? Ăsta e termenul de comparaţie suprem: cine naiba poate alerga mai iute decât un ghepard căruia îi chiorăie maţele de foame? Dar auziţi aici exprimare savantă: “Şi totuşi, priveam, răsuflând în ritm sacadat, un ritm iambic de contrast sentimental, de reîntoarcere la jungla de sub mine, de înţelegere şi în acelaşi timp relaxare a cursului vital. Niciodată nu ştii ce-ţi rezervă soarta, doar poţi ghici aşa cum alegând să părăseşti dimensiunea aspaţială a locului în care trăim, îngenunchiezi şi aspiri oamenii printre picioare ce vor să combată timpul şi printre idei minimaliste”. Faza cu aspiratul oamenilor printre picioare m-a dat gata şi vă zic de pe-acum: fătuca asta o s-ajungă departe!
Un alt candidat scrie: “Stăteam în patul meu monoton, într-o rutină molipsitoare”(nota mea : era vorba de Crin Antonescu în propoziţie ?), iar atitudinea lui abulică e împărtăşită de un coleg, care, bag seamă, a alunecat în acelaşi borcan cu melancolie şi care notează: “Am început să meditez asupra scopului meu acolo, în realitatea aceea insipidă, incoloră şi inodoră” (chiar nu-i mirosea nimic, nici măcar picioarele ?). Emoţionanţi până la lacrimi emoizii ăştia mici, nu  găsiţi? O duduiţă pe care o bănuiesc că a văzut toate seriile din “Totul despre sex” afirmă tranşant: “Nimeni nu cunoaşte mai bine nevoile unei femei, decât o altă femeie, iar eu prezint acest sex”. Dragă mea, nu e totul să-l prezinţi, important e să-l prezinţi cui trebuie dacă vrei să faci ceva în viaţă! Şi, dacă, odinioară, fetele visau la Zburători şi la Luceferi asexuaţi, în zilele noastre ele sunt în căutarea unor realităţi ceva mai palpabile. “L-am cunoscut pe o plajă fără nume (cum adică fără nume ?, nu-i zicea măcar "plajă" ?), scrie o domnişoară, din al cărei stilou îmi imaginez cum năvăleau hormonii mai ceva ca Dunărea prin Cazane. Corpul său de viking era ars de soare, pielea i se exfolia asemenea unui şarpe, dar el rămânea complet gol sub soare până se însera.” Tare aş fi fost curios să aflu: i-a dat sau nu i-a dat madmoazela cu iaurt pe spate imprudentului care a stat la plajă până l-au uitat sfinţii?
Alţi candidaţi au preferat mediul montan celui marin, pentru a-şi lăsa imaginaţia să zburde: “Aflată la sediul pentru închirierea schiurilor, unde se formase o coadă relativ mare, zăresc pe scaun o doamnă, aşteptând să se elibereze”. Nici în cazul ăsta n-am aflat: o fi reuşit săraca doamnă să se elibereze sau zace şi-acum pe scaun, în uşa teleschiului, ruptă de foame şi anesteziată de frig? În fine, o candidată cu fire boemă şi înclinaţie spre rimă albă şi-a expus lirismul într-o frază monumentală: “Am rătăcit prin întunericul din mintea mea până ce o lumină puternică m-a trezit”. Evident, era dimineaţă şi mămica ei trăsese draperiile, anunţând-o: “Hai scoală-te, că trebuie să mergi la examen, ziarista lu’ mama!”.

Un exemplu de postacă şi guracă (mai nou) este tovarăşa Vijulie. Cum care Vijulie ? Elena Vijulie, care-n ţară toate ştie ! Scrie mult şi alambicat, totalmente invers decât o fost învăţată la BBC. Plus că stilul scrierilor dumisale poate fi admirat în poza de mai jos :